Vine într-o zi soacră-mea, ultra ultragiată, după ce a încercat să îi citească o poveste fiică-mii cea mică. Cum să îi citesc așa ceva, că a trebuit să inventez tot timpul, cum să îi citesc eu copilului că lupul le-a tăiat capetele iezilor și le-a pus, rânjite, în geam, după care a mânjit cu sânge pereții? Cum?
Am zâmbit amar. Pe vreme copilăriei mele nu avea nimeni grija copiilor de a-i proteja de poveștile inumane scrise de către autorii unor vremuri diferite. Ajutat și de faptul că am început să citesc foarte devreme, nu mi-a ghidat nimeni, vreodată, lecturile. Așa că am citit ce mi-a căzut în mână, pe unde am prins. Și, LORD, vă zic, nu mi-a făcut deloc bine să citesc variantele originale ale poveștilor care acum vă încântă copilăria.
De exemplu, eu nu m-am uitat la Mica Sirenă de la Disney, când a apărut. Pentru că eu citisem Mica Sirenă și mă afectase atât de mult modul îngrozitor în care Ariel e obligată să moară, încât nu am mai vrut să mai trec prin chestiile alea, încă o dată. Mi-au trebuit vreo 20 de ani ca să aflu că finalul de la Disney nu implică deloc astea, ci doar They lived happily ever after.
Nu vă imaginați cât am plând când am citit Fetița cu chibrituri. Vă zic, și acum, după peste 40 de ani, dacă aș citi-o, cred că mi-ar da lacrimile. Tot chinul, frigul copilului, fiecare licărire de speranță, aprinsă cu fiecare chibrit, fiecare pas spre moarte, cu fiecare flacără ce se stinge și finalul în care moare, înghețată de frig, noaptea, pe un colț de stradă, vă zic, și acum se strânge carnea pe mine și, o dată cu ea, și grupul de ninja pregătiți să taie ceapă.
Sigur, mi-a plăcut când vânătorul a tăiat burta lupului, în Scufița Roșie. Mi-a plăcut și când surorile Cenușăresei își tăiau bucăți din călcâie, ca să le intre piciorul în mizeria aia de pantof. În schimb, am rămas bulversat când Prâslea și Greuceanu și-au tăiat bucăți de pulpă dulce ca să le dea gheonoaielor care îi transportau prin aer, că altfel se prăbușeau de foame. Dar mi-a fost greu să accept că Frumoasa adormită a fost trezită, de fapt, de nașterea celor doi copii din ea, rezultați din violul la care fusese supusă de nush ce rege. Rege cu care s-a căsătorit la final, ca la orice viol cu happy ending.
Anyway, ce voiam să zic e că vremurile s-au schimbat. Acum aleg să nu mă uit la Mica Sirenă din cauză că e woke, nu pentru că e violentă. Mă uitam, dacă era woke, dar se sinucidea la final.
Povestile aveau rol si de a pregati generatia tanara cu spectrul mortii. Nu prea inteleg nevoia asta de a feri copiii de orice are treaba cu suferinta si moartea. La un moment dat tot se va lovi de ele si va trebui sa treaca peste.
imi permit sa adaug poezia cu gandacelul „de ce ma strangi in pumnul tau etc” si cantecul catelei de serghei esenin. pur si simplu nu inteleg cum sa dai unui copil sa invete pe de rost asa ceva
bai nene si ala cu gandacul il faceam la scoala. ah, si mi-ai amintit de Puiul, cu prepelita ucisa si puiul care moare inghetat in camp, cu aripa rupta.
Sau Caprioara….mănânc si plâng…
„Eu am numai trei picioare… „
asa e si in muzica. Inainte parintii erau suparati ca muzica noua e prea violenta.
Acum muzica noua mi se pare prea penibila
Acum se formeaza generatii de pufuleti sensibili iar nota de plata deja a cam venit.
In timp ce occidentul nu se poate decide cate sexe exista si devine vegan si feminist si woke , baietii musulmani cuceresc/au cucerit deja orasele vestului.